Trasare Limite Imobil & Axe Construcții
Înțărușări terenuri, poziționare cote fundație, ridicări topografice și cadastru
Executăm lucrări de topografie și cadastru, în special înțărușarea limitelor necesare împrejmuirii (construirii gardului), dar și trasarea axelor construcțiilor necesare săpăturilor de fundație pe teren, ridicări topografice, documentații de cadastru, intabulare, dezmembrări și alipiri.
Trasarea terenului (limite de proprietate) și materializare cu țăruși
În situația în care, din diverse motive, nu se cunoaște cu certitudine care este limita de proprietate a imobilului pe care îl dețineți sau administrați, aceasta poate fi restabilită cu precizie centimetrică cu ajutorul unui inginer topograf. Pentru realizarea acestei operațiuni este necesar ca în prealabil să existe un număr cadastral valabil.
Dacă documentația este veche și nu mai reflectă starea actuală, aceasta va trebui actualizată înainte de orice operațiune de trasare. Trasarea presupune transpunerea în teren a coordonatelor oficiale ce definesc conturul parcelei, utilizând aparatură GNSS RTK de ultimă generație și instrumente electro-optice de înaltă precizie.
Trasarea axelor construcțiilor (amplasarea fundației pe teren)
Pentru a vă asigura că respectați proiectul tehnic de execuție și pentru corectitudinea lucrărilor de construire, prima etapă constă în transpunerea pe teren a axelor caracteristice ale construcției, pe baza planului de situație întocmit de arhitect. Respectarea amplasamentului este esențială deoarece ține cont de retragerile impuse prin certificatul de urbanism, prevenind erorile la turnarea fundației și problemele la recepția finală a clădirii.
Pentru gama completă de servicii de geodezie și cadastru, consultați și dbcad.ro.
Inginer Topografie & Cadastru — Mihai Sălcianu
Servicii autorizate de topografie, trasări terenuri și cadastru
Sediu birou: Târgoviște, Str. Calea București nr. 9, Bl. H1, Sc. B, Et. 2, Ap. 9, jud. Dâmbovița